Cum propunem un comportament nou copilului

Cum propunem un comportament nou copilului


Robert Langhis (2010) a alcătuit o listă de condiţii care fac acceptabile unui copil explicaţiile pe care adulţii le propun atunci când refuză un comportament sau o iniţiativă a copilului:

  1. Limbajul trebuie să fie accesibil copilului când i se explică ideile sau refuzul nostru. (Gândiţi-vă dacă copilul înţelege cuvintele pe care le folosiţi. De asemenea, gâdiţi-vă dacă el înţelege exact ceea ce vreţi să transmiteţi sau îşi imaginează  sau gândeşte altceva, cu totul diferit.)

  2. Explicaţia trebuie să fie cât mai directă posibil. (Sugerăm folosirea unor fraze cât mai scurte şi directe, căci exemplificări, povestiri sau alte elemente de acest gen pot produ ce confuzii în raţionamentul copilului. Capacităţile sale de analiză sunt mai reduse de- cât ale adultului.)

  3. Explicaţia trebuie să nu implice exagerări şi fapte nefondate. (Imaginaţi-vă drama unui copil care receptează critici pentru ceva ce nu a făcut. Încercaţi de fiecare dată să aflaţi faptele aşa cum s-au petrecut şi apoi să începeţi negocierea de care vorbeam mai devreme.)

  4. Explicaţia trebuie să îl determine pe copil să înţeleagă care sunt avantajele avute dacă s-ar schimba sau dacă ar adopta punctul dumneavoastră de vedere. (Această condiţie îi poate deschide copilului o altă perspectivă, dincolo de universul său de gândire şi de propriile soluţii.)

  5. Explicaţi trebuie să se axeze pe consecinţele acţiunilor sale.(Astfel copilul învaţă să distingă şi să analizeze acţiunile sale şi consecinţele lor pozitive sau negative)

  6. Explicaţia trebuie să fie universală. (Explicaţia trebuie să fie adoptabilă şi de părinţi sau de către alţi cunoscuţi – copii sau adulţi, altfel copilul nu poate înţelege de ce el trebuie să adopte o constrângere – din punctul lui de vedere – iar alţii nu sunt supuşi aceloraşi cerinţe.)

  7. Explicaţia nu trebuie să se bazeze doar pe principii morale tradiţionale.(O parte dintre aceste valori nu mai pot susţine explicaţiile unor acţiuni schimbându-se societatea şi stilul de viaţă.)

  8. Explicaţia nu trebuie să fie în contradicţie cu alte explicaţii anterioare. (Trebuie să fim consecvenţi. Explicaţiile trebuie să fie tot timpul aceleaşi, nu trebuie modificate astfel încât să îl inducă în eroare pe copil; el va sfârşi prin a nu mai respecta nimic.)

  9. Explicaţia nu trebuie să culpabilizeze copilul. (Acest lucru îi va leza stima de sine şi copilul va sfârşi gândind că el greşeşte tot timpul şi că nu face ceva bine, nefiind deloc bine pentru dezvoltarea personalităţii copilului.) (adaptare după R. Langhis, 2010, p. 102-112)

Important este sa nu uitaţi de elementul de feedback imediat după momentul explicaţiei. Întrebându-l pe copil ce a înţeles, părintele află dacă a fost înţeles şi care sunt aspectele pe care trebuie să le mai clarifice. O discuţie în contradictoriu est e o situaţie cu un grad posibil ridicat emoţional şi astfel copilul (sau adultul) pot fi umbriţi de emoţiile negative avute în acel moment.

Sa fiţi coerenţi atunci când vreţi să impuneţi o regulă copilului. Dacă un părinte spune că este de dorit un anumit comportament, iar un alt părinte neagă respectiva manifestare, atunci copi- lul se va ralia tot timpul cu părintele cu care este de acord, astfel reguli de disciplină nu vor mai fi învăţate, iar copilul va avea din ce în ce mai multe lipsuri în educaţie. Însă trebuie ca adulţii să fie atenţi la impunerea regulilor, căci fiind amândoi foarte fermi, copilul va simţi mai degrabă în faţa unor inamici cu care nu poate „lupta” decât în faţa unor oameni care îi vor binele şii care impun reguli spre folosul şi câştigul său.

Este important sa nu uitaţi să finalizaţi într-o manieră pozitivă această discuţie. Copilul este o personalitate în formare, care nu are cum să ştie toate regulile şi comportamentele pe care noi vrem să le adopte, considerându-le viabile pentru buna lor dezvoltare. Arătându-i copilului încredere îi putem arăta astfel că este pe calea cea bună şi că avem încredere în el că o va urma.

Exersati maniera de adresare pozitiva! Ce ii puteti spune pozitiv copilului referitor la ce a facut copilul in ultima ora? Dar in ultima zi?

Nu oferiţi copilului „dragoste limitată”. Poate aţi primit aşa ceva în copilărie şi oferiţi la fel. Dacă copilul simte că este iubit necondiţionat, când nu se simte bine dincolo de ceea ce face sau de cum este el atunci se va dezvolta mai bine şi mai mult. Ştiind că poate experimenta fără a i se reproşa acest lucru, ştiind că poate conta pe părinţii săi în situaţii de criză, se va simţi în siguranţă şi va deveni o personalitate împlinită. Altfel, copilul va căuta tot timpul să găsească modalităţi de a-şi satisface nevoile nesatisfăcute şi va avea comportamente prin care va căuta să rezolve neîmplinirile zilnice. Uneori modalităţile acestea nu vor fi unele adecvate (de exemplu, am văzut copii care se „agăţau” de necunoscuţi şi erau extrem de sociabili toc mai pentru ca părinţii lor petreceau prea puţin timp cu ei sau copii care nu ştiau că îi iubeşte şi apreciază cineva căci părinţii nu le spusese acest lucru niciodată).

Incercati sa intuiti momentele in care copilul dvs. are nevoie de a i se spune ca este iubit si apreciat:cand trece printr-un moment dificil la scoala, inaintea unui concurs, cand nu se simte bine. Petreceti cateva moment cu copilul si spuneti-i cat de important este! Incercati sa va amintiti daca oferiti dragostea catre copilul dvs. in maniera asemanatoare parintilor in urma cu 25,35,45 de ani. Va satisfacea acel tip de dragoste oferita?

De regulă, comportamenle inadecvate ascund răspunsuri inadecvate din mediul său. Adică dacă copilul are un comportament care îi deranjează pe adulţi şi copilul a recepţionat deja un astfel de stimul, un comportament care l-a deranjat pe el. Micul copil însă, neştiind cum să îşi manifeste însă frustrarea, o face într-o manieră care adultului i se pare inacceptabilă.De aceea este bine să vedem care este cauza gestului şi eventual să nu interpretăm greşit ceea ce se in- tâm plă şi de ce se întâmplă.

Incercati sa identificati comportamente care nu va plac la copilul dvs.pentru ca este posibil sa fie imitatii ale comportamentului dvs. sau transmis involuntar de dvs.

Incercati sa nu adresaţi copilului cuvinte prin care să înţeleagă că nu este dorit sau că ar putea fi respins de familia sa. Expresii precum „Poţi să pleci de acasă dacă nu îţi convine, aici eu fac regulile”, „Te las aici dacă mă faci de râs/dacă nu faci cum cum zic eu”, „Te duc la casa de copii” sunt cuvinte îngrozitoare pentru psihicul copilului. Pe lângă teama de a fi părăsit, apare şi ideea de a nu fi dorit în familia sa, de către părinţii săi. Uneori efectele pot fi devasta- toare. Încercaţi să îl ajutaţi să ajungă la rezultate pozitive. Câteva dintre procedeele numite de Sargent sunt „să-l faceţi să vizualizeze că face o activitate bine, să fiţi pozitivi referitor la abi- lităţile sale implicate în activitate, să îşi imagineze cum celebrează dacă face ceva excelent” (Sargent, 2009, p. 65)

Recuperarea unor nevoi, în direcţia obţinerii satisfacţiei, chiar dacă o perioadă nu au fost satis făcute este posibilă. Conştientizarea unui comportament pe care doriţi să îl schimbaţi pentru a veni în întâmpinarea copilului  este primul pas în ajutorarea copilului. Al doilea pas este desi- gur acţiunea în direcţia dorită.

Fragment din cartea PSIHOLOGIA COPILULUI MODERN, GEORGETA PANISOARA doctor in psihologie, lector universitar la Universitatea Bucuresti, Catedra de Psihologie, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei.

Maria Georgeta Ghita Psiholog, Psihoterapeut practicant in psihoterapii cognitiv-comportamentale E-mail: ghitamaria92@yahoo.com Tel: 021.316.55.62/ 0723.340.881 https://www.facebook.com/pages/PsihoBalance/246815085461058 https://www.facebook.com/maria.ghita.31?v=wall http://psihobalance.blogspot.ro/